Doi cetățeni străini depistați ascunși în portbagaj


Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat doi cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în portbagajul unui autoturism.

În data de 27.10.2024, în jurul orei 19:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea verificărilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în portbagaj, doi cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria și Irak și intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Doi cetățeni străini depistați ascunși în portbagaj

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe