Trei cetățeni sirieni depistaţi ascunși în cabina unei autoutilitare de polițiștii de frontieră de la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunși în cabina unei autoutilitare condusă de un cetăţean român, trei cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru trafic de migranți, iar cetăţenii depistaţi ascunşi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În cursul acestei dimineți, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român care conducea o autoutilitară înmatriculată în România şi care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, haine pe ruta România-Franța.

În baza analizei de risc s-a procedat la efectuarea controlului amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși în cabina autoutilitarei, trei cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde, colegii noștri au stabilit că sunt cetățeni din Siria.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Trei cetățeni sirieni depistaţi ascunși în cabina unei autoutilitare de polițiștii de frontieră de la PTF Nădlac II

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe