Autoutilitară căutată de autorităţile din Franţa, descoperită la din P.T.F. Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak  au descoperit o autoutilitară marca Volkswagen Transporter, în valoare de 15.000 de Euro, care era căutată de autorităţile din Franţa. 

În data de 11.11.2019, în jurul orei 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român S.D., în vârstă de 32 de ani, conducând autoutilitara marca Volkswagen Transporter, înmatriculată în Franţa, an de fabricaţie 2019.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice, s-a constatat faptul că mijlocul de transport figurează în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Franţa.

Cu privire la cele constatate, şoferul a declarat că a achiziţionat autoutilitara în sistem leasing de la o societate comercială din Franţa, iar din cauza unor probleme financiare nu a mai reuşit să îşi achite ratele.

Mijlocul de transport, în valoare de  15.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

 

  • Autoutilitară căutată de autorităţile din Franţa,  descoperită la din P.T.F. Nădlac
  • Autoutilitară căutată de autorităţile din Franţa,  descoperită la din P.T.F. Nădlac
  • Autoutilitară căutată de autorităţile din Franţa,  descoperită la din P.T.F. Nădlac
  • Autoutilitară căutată de autorităţile din Franţa,  descoperită la din P.T.F. Nădlac

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe