Urmărit general, depistat la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II - Csanadpalota au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat căutat de autorităţile române, în vederea executării unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei.

În data de 09.06.2019, în jurul orei 22.20, în Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II - Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român C.S, în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj.

În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârșirea de infracţiuni contra persoanei, având de executat 4 luni de închisoare.

Bărbatul în cauză a fost predat unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe