Doi bărbaţi căutaţi de autorităţile române, depistaţi la PTF Nădlac I și II

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente doi bărbați căutaţi de autorităţile române pentru infracţiunea de tâlhărie, respectiv loviri şi violenţe.

În data de 08.04.2019, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român S.M., în vârstă de 36 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, un mandat european de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, bărbatul având de executat 6 ani de închisoare.

În data de 09.04.2019, ora 05.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I - Nagylak s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român S.F., în vârstă de 41 de ani, având domiciliul în judeţul Dâmboviţa.

Şi în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, având de executat 6 luni de închisoare.

 În cazuri, persoanele au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în  vederea dispunerii măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe