Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare

România a sărbătorit cu mândrie și entuziasm Ziua Marinei, ocazie specială prin care a fost adus un omagiu forțelor navale și istoriei marinăriei. Cu tradiții bogate și un angajament continuu față de securitatea și prosperitatea națională, sărbătoarea a marcat anul acesta un moment important pentru dezvoltarea și modernizarea Marinei Române. Ziua Marinei este o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul Afacerilor Interne. Este aniversată anual la data de 15 august și coincide cu sărbătoarea creștină a Adormirii Macii Domnului, considerată ocrotitoarea marinarilor. Ziua Marinei Române a fost marcată prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, iar începând cu anul 2009 a fost declarată sărbătoare națională.

Anul acesta, sărbătoarea a venit însoțită de anunțuri importante legate de investițiile și modernizarea marinei. Guvernul a confirmat alocarea de fonduri semnificative pentru îmbunătățirea capacităților navale, incluzând achiziția de nave moderne, echipamente avansate și infrastructură navală. Aceste măsuri sunt menite să asigure că Marina Română rămâne o forță eficientă și adaptată la provocările contemporane, inclusiv cele legate de securitatea maritimă și gestionarea situațiilor de criză.

De când sărbătorim Ziua Marinei Române?

Anul 2023 marchează împlinirea a 121 de ani de datină marinărească. Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul Crucișătorului „Elisabeta”, printr-un Te-Deum oficiat în prezența ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă. De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta. Din anul 1954, când Ziua Forțelor Maritime Militare s-a serbat, în prima duminică din luna august, programul manifestărilor a fost politizat și adaptat noii ideologii promovate intens de conducerea de partid. Din anii ’60, manifestările au dobândit vădite accente propagandistice, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe și includeau conferințe despre semnificația Zilei Marinei susținute de către ofițeri și propagandiști în întreprinderi, organizarea vizitării de către pionieri a navelor-școală și ieșiri pe mare cu acestea. Din anul 1990, s-a revenit la tradiție, iar celebrarea Zilei Marinei Române se face din nou la 15 august.

Caracteristicele și tradițiile Zilei Marinei Române

Evenimentul are un caracter aparte de festival al mării și al spiritualității marinărești. Ziua Marinei Române a fost proiectată la început ca o festivitate națională, cu un program deosebit de atractiv și pitoresc. Printre elementele care definesc programul acestui eveniment se află ceremonialul militar al întâmpinării oficialităților, arborarea pavilionului și a marelui pavoaz, acompaniate de notele sobre are Imnului Național, dar și de cele 21 de salve de salut, serviciul religios, parada navală și aviatică, precum și defilarea Gărzii de Onoare. De Ziua Marinei Române au loc, de asemenea, competiții, jocuri și surprizele marinarilor, care au caracter teatral. Acestea se desfășoară atât pe uscat, cât și pe apă, fiind puse la cale spre a-i bucura pe cei care asistă la marea festivitate. În plus, jocurile aduc mereu zâmbetul pe chipurile copiilor. Evenimentul este organizat în principal în orașele-porturi.

De-a lungul timpului, de Ziua Marinei s-a ținut cont de mai multe tradiții, unele dintre ele mai populare, altele mai puțin. Printre acestea se numără:

  • ridicarea pavilionului - este un moment solemn al începerii ceremonialului militar specific zilelor de sărbătoare în Forțele Navale Române
  • lansarea unei coroane de flori - pentru cinstirea memoriei eroilor marinari căzuți la datorie pentru patrie
  • parada navală - cuprinzând nave de luptă fluviale ce execută exerciții demonstrative și nave civile cu diferite destinații
  • sosirea lui Neptun - stăpânul mărilor și al oceanelor și zeul fluviilor, care declară deschise jocurile marinărești pe apă și va da botezul marinăresc
  • botezul marinarilor
  • jocuri și întreceri marinărești: concursuri de bărci, concursuri de caiac-canoe și de înot
  • demonstrații de sărituri în apă și de aruncare a colacului de salvare
  • vânătoarea de rațe
  • vizitarea navelor de luptă
  • programe artistice
  • retragerea cu torțe
  • focuri de artificii.

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg!

Perfect adevărat! Mai ales când e vorba despre Marea Neagră sau condițiile atmosferice și, oricât ne-am fi dorit să fie altfel, anul acesta, frate cu românul rămâne doar codrul. În ziua evenimentului, condițiile meteorologice au fost nefavorabile. Vântul a suflat cu putere dinspre larg către țărm, iar marea a fost foarte agitată. Din acest motiv, exercițiul demonstrativ readus în atenția noastră după o pauză de patru ani, a fost adaptat la condițiile actuale, punând siguranța oamenilor, a militarilor și a tehnicii pe primul plan. Secvențele care aveau un grad deosebit de risc și care depindeau exclusiv de condițiile meteo au fost anulate, iar navele militare fluviale aduse special pentru Ziua Marinei au rămas în portul Constanța.

Totodată, în timpul festivității, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost solicitată să intervină cu o navă SAR pentru a oferi ajutor unei perosane aflate în dificultate, în zona Plaja Corbu. Persoana se afla în pericol de înec, fiind căzută de pe o placă de surf în largul Mării Negre.

Cum principalul obiectiv al instituției îl reprezintă activitatea de căutare și salvare a vieții omenești pe mare, nava SAR Phoenix s-a desprins din convoi și s-a îndreptat către locul în care se făceau căutările.

Deși marinarii de pe Phoenix au ratat, din păcate, defilarea de Ziua Marinei, finalul a fost unul fericit pentru că nu s-a înregistrat nicio victimă, persoana dată dispărută a reușit să se salveze și să ajungă la mal datorită vestei de salvare pe care o purta și care a ajutat-o să se mențină la suprafață și să facă față curenților.

Nava SAR PHEONIX este o navă specializată pentru misiuni de căutare și salvare a vieții omenești, misiuni de asistență și salvare în largul mării, misiuni de evacuare medicală de urgență, misiuni de remorcaj în regim de urgență și pătrundere rapidă în câmp de foc, stins incendiu și extragere persoane aflate în pericol. Poate prelua la bord până la 35 de persoane aflate în dificultate.

Poliția de Frontieră Română a sărbătorit Ziua Marinei Române

Într-o lume în continuă schimbare și cu provocări maritime complexe, participarea Poliției de Frontieră la sărbătoarea Ziua Marinei Române adaugă un strat esențial de angajament și vigilență. Polițiștii de frontieră marinari își aduc aportul în asigurarea integrității teritoriale, prevenirea activităților ilegale și combaterea amenințărilor la adresa securității maritime. Colaborarea dintre Poliția de Frontieră Română și Marina Română este un exemplu elocvent al modului în care instituțiile naționale pot lucra împreună pentru a atinge obiectivele comune. Prin schimbul de informații și coordonarea operațiunilor, aceste două entități se completează reciproc pentru a asigura o prezență constantă și eficientă pe mare. De la combaterea contrabandei și traficului de persoane până la protejarea mediului marin și gestionarea situațiilor de urgență, colaborarea lor este esențială pentru menținerea securității și stabilității maritime.

Cu ocazia Zilei Marinei Române, Poliția de Frontieră Română prin Garda de Coastă a participat, alături de Forțele Navale Române, la activitățile și exercițiile demonstrative derulate cu acest prilej la Marea Neagră. A devenit deja tradiție participarea polițiștilor de frontieră marinari din cadrul structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră la activitățile organizate cu ocazia Zilei Marinei Române.

Festivitățile au debutat în ziua de 5 august a.c., în porturile Constanța și Mangalia, cu două evenimente dedicate publicului, de tip „Ziua Porților Deschise”. Cu această ocazie, navele Poliției de Frontieră – nava maritimă de supraveghere „Ștefan cel Mare”, o navă maritimă de intervenție tip Shaldag, o  navă maritimă de patrulare proiect FCS 4008 și o șalupă de intervenție proiect Kewatec au fost vizitate de către oamenii veniți în număr mare la Dana Zero.

În data de 15 august a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la Constanța și Mangalia la activitățile și exercițiile demonstrative organizate pe mare cu patru mijloace de mobilitate navală din dotare. Marinarii din cadrul Poliției de Frontieră au luat parte la ceremoniile de ridicare a pavilionului și marelui pavoaz și au prezentat navele din dotare.

La rândul lor, structurile Poliției de Frontieră care au ca atribuții supravegherea și controlul frontierei pe apă, din localitățile Sulina, Tulcea, Moldova Nouă, Drobeta Turnu Severin, Brăila și Galați au participat cu ambarcațiuni fluviale de patrulare și intervenție la ceremoniile organizate de autoritățile locale în orașele - port de la Dunăre.

Într-un peisaj maritim complex și în continuă evoluție, Ziua Marinei Române aduce în prim - plan sacrificiul și curajul marinarilor și al polițiștilor de frontieră marinari în serviciul țării. Prin colaborare, dedicare și încredere reciprocă, acești profesioniști ne asigură că apele teritoriale românești sunt protejate, iar suveranitatea și prosperitatea națională sunt garantate.

Cu ocazia Zilei Marinei Române, conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră mulțumește polițiștilor de frontieră marinari pentru dăruirea și priceperea cu care slujesc frontiera maritimă și fluvială a României, pentru seriozitatea și priceperea pe care o manifestă în misiunile internaționale pe care le desfășoară sub egida Frontex și pentru contribuția adusă la imaginea țării noastre prin profesionalismul dovedit. Totodată, le urează tuturor marinarilor și membrilor familiilor acestora multă sănătate, bucurii alături de cei dragi, seninătate și speranță, precum și tradiționala urare „BUN CART ÎNAINTE”!

  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare
  • Ziua Marinei Române 2023: Tradiție, onoare și modernizare

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe