Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara

Defilare pe sub Arcul de Triumf

Revenind la sărbătorirea Zilei Naţionale, anul acesta, capitala a găzduit o defilare impresionantă. Mii de cetățeni au umplut bulevardele pentru a sărbători împreună momentul istoric al Marii Uniri.

Ceremonia a debutat în forță la Arcul de Triumf, unde forțe impresionante ale armatei și ale Ministerului Afacerilor Interne au defilat cu determinare și profesionalism. Tancuri, transportoare blindate și echipamente militare moderne au străbătut Bulevardul Kiseleff, sub privirile admirative ale spectatorilor.

Poliția de Frontieră Română a participat şi în acest an cu o autospecială de termoviziune Ford Transit și  cu două autospeciale pentru teren accidentat Ford Raptor. De asemenea, instituția noastră a participat și la expoziția organizată, tot cu ocazia acestui eveniment, în lateralele Arcului de Triumf, cu o autospecială control documente de călătorie/punct control mobil, o autospecială pentru teren accidentat, o autospecială transport câini de serviciu, o autospecială de termoviziune, precum și o dronă folosită în serviciul de supraveghere a frontierei, pentru locurile greu accesibile.

Dar sărbătoarea nu s-a rezumat doar la București. Marile orașe ale țării s-au alăturat acestui demers, organizând diferite momente festive. Astfel, colegii noștri din cadrul ITPF Iași, ITPF Sighetu Marmației, ITPF Oradea, ITPF Timișoara,  ITPF Giurgiu şi Garda de Coastă s-au implicat cu pasiune pentru sărbătorirea Zile Naționale, aducând cu ei tehnică din dotare.

 

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași

 Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iași, prin activitățile desfășurate, au adus şi în acest an un omagiu făuritorilor neamului românesc şi au arătat, o dată în plus, importanţa pe care o acordă Zilei Naţionale a României.

La ceas de mare sărbătoare, 74 de polițiști de frontieră din cadrul structurilor subordonate Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au participat la activitățile organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României şi a 105 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, astfel:

  • 21 de polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani şi a Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Darabani şi Dorohoi au participat la parada militară cu un pluton de defilare și două autospeciale de patrulare, o autospecială de termoviziune și o autospecială transport câini de serviciu.
  • nouă polițiști de frontieră ieşeni au participat cu o autospecială control documente de călătorie/punct control, două autospeciale cu termoviziune, trei autospeciale de patrulare şi o remorcă transport câini de serviciu şi o autospecială transport efective.
  • 32 de polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui şi ai Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au participat, atât la parada militară cu un pluton de defilare, o autospecială Volkswagen Passat, o autospecială Dacia Duster, o autospecială control documente Ford Transit, o autospecială Iveco Massif;
  • zece poliţişti de frontieră gălăţeni au participat la parada organizată în municipiul Galaţi cu un autolaborator criminalistic, trei autospeciale Ford Raptor şi o autospecială de supraveghere ce funcționează pe principiul termoviziunii.

Și poliţiştii de frontieră brăileni au participat la parada organizată în municipiul Brăila cu două autoturisme, una dintre ele tractând și o ambarcaţiune.

În contextul Zilei naționale a României, polițiștii de frontieră din Republica Moldova nu au ezitat să le ureze colegilor noștri din România cele mai calde felicitări și aprecierea pentru devotamentul și profesionalismul demonstrat în asigurarea siguranței frontierei comune.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei

Însemnătatea Zilei de 1 Decembrie a angrenat toate structurile din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, de pe raza județelor Maramureș, Satu Mare și Suceava, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în a organiza și participa la evenimentele patriotice, umanitare și paradele militare.

În acest sens, polițiștii de frontieră au participat la festivitățile organizate în municipiile – reședințe de județ - unde s-au depus coroane de flori la monumentele eroilor, după care au încântat publicul cu autospecialele din dotare Poliției de Frontieră, pe timpul defilării la paradele militare.

Prezentarea tehnicii din dotare este cea mai apreciată activitate din această zi, atât de cei mari, dar mai ales de cei mici, în acest an fiind prezenți foarte mulți copii dornici să cunoască polițiștii de frontieră și să exploreze autospecialele instituției. Au fost momente încărcate de emoție pentru toți polițiștii de frontieră, care au avut onoarea de a reprezenta instituția Poliției de Frontieră la festivitățile organizate în Satu Mare, Maramureș și Suceava, cu ocazia Zilei Naționale a României. Din blocul de defilare al instituției noastre au făcut parte autospeciale Ford Raptor de mobilitate terestră de tip 4x4 pentru teren dificil, Iveco Massif,  Ford Transit - vehiculul de supraveghere a frontierei dotat cu sistem optronic de supraveghere cu cameră termală, calculator și aplicație software de supraveghere și lucru cu hărți, autolaboratorul criminalistic marca Ford Tranzit, dotat cu echipamente destinate cercetării criminalistice la fața locului a infracțiunilor de frontieră, autospeciale marca Ford Tranzit dotată cu echipamente de supraveghere a frontierei de stat pe principiul termoviziunii, destinată supravegherii zonelor de frontieră, care oferă în permanență informații video în timp real, ziua și noaptea, privind situația din zona de supraveghere, destinat intervenției și patrulării în zonele adiacente frontierei de stat etc.

Momentul cel mai frumos a fost oferit de copiii prezenți la această activitate, care au aplaudat apariția câinilor polițiști de frontieră, camarazii noștri în supravegherea și controlul frontierei de stat, alături de care și-au făcut poze.

„Uniți în fapte bune”

Sub acest slogan, polițiștii de frontieră sătmăreni, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Satu Mare, au organizat, la finele lunii noiembrie, a patra ediție a concertului caritabil din preajma sărbătorilor de iarnă și a Zilei Naționale a României. Scena Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare a răsunat de cântece patriotice și colinde, în aplauzele spectatorilor. O adevărată paradă a uniformelor celor care lucrează în sistemul de ordine și siguranță publică! Poliția de Frontieră a fost reprezentată pe scenă la acest eveniment de corul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, iar reacția publicului a fost pe măsura emoției transmise prin cânt de colegele și colegii noștri. Toate donațiile oferite cu ocazia acestui spectacol au fost direcționate către Centrul de Zi „Sfânta Tatiana”, din Satu Mare, unde zilnic, peste 150 de copii proveniți din medii defavorizate primesc o masă caldă și desfășoară program de tip after-school.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea

Şi în acest an Poliția de Frontieră Arad a participat la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României. Centrul Aradului s-a umplut de oameni dornici să vadă defilarea militară. Spectatorii au avut parte și de surprize, centrul orașului fiind survolat de elicoptere.

La ora 12.00, militarii din cadrul Batalionului 191 Infanterie Colonel „Radu Golescu”, polițiștii de frontieră, pompierii, polițiștii, jandarmii și polițiștii din penitenciare, urmați de tehnica de intervenție, au început defilarea în aplauzele publicului. Evenimentul a fost încheiat de tineri îmbrăcați în uniforme din Primul Război Mondial și de o paradă a mașinilor de epocă, inclusiv autovehicule militare.

Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad a participat la acest eveniment de mare semnificație istorică cu un detașament de 16 polițiști de frontieră şi cu tehnică de mobilitate terestră precum: autospecială Dacia Duster, autospecială Ford Raptor şi autospecială de termoviziune Ford.

Aradul este considerat leagănul Marii Uniri. Clădirile în care au avut loc istoricele negocieri și pregătiri din 1918 sunt incluse în tururi ghidate care trezesc și acum interesul vizitatorilor.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timişoara

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au participat, la manifestările dedicate Zilei Naționale a României organizate în centrul Timișoarei, în fața Catedralei Mitropolitane.

Astfel, miile de timișoreni adunați în centrul orașului, au asistat la defilarea militară cu forțe și mijloace aparținând Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale.

Defilarea a inclus o autospecială pentru munca operativă, destinată patrulării și intervenției în zonele de frontieră și pe comunicațiile adiacente. De asemenea, a fost prezentă autoutilitara pentru intervenție în teren accidentat și în zonele greu accesibile. A urmat o altă autospecială, echipată cu tehnologie de supraveghere pe principiul termoviziunii, care este utilizată pentru detectarea persoanelor care încearcă să treacă fraudulos frontiera de stat. În final a fost prezentată autoutilitara pentru efectuarea controlului de frontieră, echipată cu echipamente specifice, folosită de către Poliția de Frontieră pentru a gestiona deschiderile temporare ale unor puncte de trecere a frontierei.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu

Într-o atmosferă plină de solemnitate și mândrie națională, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a marcat Ziua Națională a României prin participarea la parada militară ce a avut loc în semn de sărbătoare și unitate atât în Municipiul Giurgiu, cât și în județele din zona de competență.

Deși este pentru prima dată când Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a defilat cu un pluton de polițiști de frontieră în cadrul paradei militare, prezența lor a fost una marcantă, reflectând devotamentul și profesionalismul cu care își desfășoară activitatea în protejarea frontierelor țării.

În cadrul acestui eveniment, au fost aduse în fața publicului și autospecialele moderne folosite de polițiștii de frontieră în procesul de supraveghere și control al frontierei de stat.

Prin această prezență completă, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a ilustrat, nu doar profesionalismul și dăruirea, ci și capacitatea de a evolua și de a se adapta continuu pentru a menține siguranța frontierei naționale.

 Garda de Coastă

Cu ocazia Zilei Naționale a României, în municipiile Tulcea și Constanța, precum și în orașul Cernavodă, polițiștii de frontieră au defilat cu mijloacele de mobilitate terestră și navală. Printre autospecialele impresionante ce au captat atenția participanților la aceste festivități s-au numărat autospeciale precum Dacia Duster, Ford Raptor, Iveco Massif și Mitsubishi L200, dedicat transportului canin. În plus, au fost prezente și ambarcațiuni de tip FIB33 şi Harpoon.

Evenimentul a fost monitorizat şi filmat cu ajutorul unei drone UAV, pilotată de polițiști de frontieră specializați, pentru a oferi o perspectivă amplă asupra activităților desfășurate.

De asemenea, cu ocazia comemorării eroilor, directorul Gărzii de Coastă a participat la ceremonia religioasă și militară organizată în acest scop.

  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara
  • Sărbătoarea Zilei Naționale a României: Parade militare în toată țara

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe