Principalele rezultate ale activității desfășurate de Poliția de Frontieră în domeniul prevenirii și combaterii traficului de țigarete, în anul 2025

Traficul ilicit cu țigarete reprezintă nu doar o problemă de securitate la frontieră, ci și una cu impact direct asupra economiei. Activitățile ilegale din acest domeniu generează pierderi semnificative la bugetul de stat, de ordinul sutelor de milioane de euro anual, afectând veniturile fiscale și mediul economic legal.

În acest context, Poliția de Frontieră Română a acționat pentru  protejarea frontierelor României, în beneficiul direct al cetățenilor. Acțiunile operative, investițiile și deciziile instituționale au urmărit menținerea unui spațiu sigur, administrat profesionist, în care securitatea frontierelor este asigurată în paralel cu respectarea libertății de circulație.

În anul 2025, activitatea Poliției de Frontieră s-a desfășurat într-un context operațional complex. Criminalitatea transfrontalieră a continuat să se adapteze rapid, iar evoluțiile regionale au generat presiuni suplimentare asupra frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Metodele utilizate de rețelele de criminalitate organizată sunt variate, traficul ilicit de țigarete manifestându-se în forme precum transporturi mici, ascunse în vehicule ori bagaje personale, în cantități mari introduse ilegal peste frontiera verde, în transporturi efectuate cu vehicule de mare tonaj, disimulate prin metoda „capac”, ori prin transporturi introduse în containere maritime.

Totodată, rețelele de criminalitate organizată au recurs și la metode mai sofisticate, precum operaționalizarea unor fabrici clandestine de producere a țigaretelor pe teritoriul național, cum a fost cazul celor descoperite în ultimii ani în județele Dolj, Buzău, Neamț, Iași ori Sibiu.

Contextul regional a influențat evoluția fenomenului, agresiunea armată din Ucraina modificând rutele de trafic din partea de nord-est. Astfel, la frontiera cu Ucraina s-a înregistrat o reducere a activităților de contrabandă cu țigări, însă grupările infracționale care acţionau în acest areal s-au orientat către alte rute, inclusiv prin alte state membre ale Uniunii Europene.

Rezultatele Poliției de Frontieră Române în 2025

În ceea ce privește activitatea operativă a Poliției de Frontieră, în anul 2025 au fost descoperite și reținute în vederea confiscării aproximativ 132 de milioane de țigarete, cu o valoare de piață estimată la 146 de milioane de lei. De asemenea, au fost confiscate 65 de tone de tutun, precum și cantități mai mici de tutun pentru narghilea.

Prin comparație, în anul 2024 au fost reținute aproximativ 56 de milioane de țigarete, cu o valoare de aproape 60 de milioane de lei, precum și 14 tone de tutun.

Datele arată o creștere semnificativă a capturilor în anul 2025, cantitatea de țigări fiind de peste două ori mai mare iar cantitatea de tutun de peste patru ori mai mare.

În ceea ce privește anul 2026, în primele două luni polițiștii de frontieră au confiscat 4 milioane de țigarete și 100 de kilograme de tutun de narghilea.

Revenind la anul 2025, menționăm că au fost destructurate trei grupări infracționale organizate de mare risc implicate în producerea şi traficarea de țigarete la nivel internațional. În cadrul acestor acţiuni de amploare au fost efectuate 34 de percheziții domiciliare şi 29 de percheziții auto, consecutiv cărora au fost indisponibilizate în vederea confiscării peste 50 de milioane de țigarete.

Totodată, în cadrul acestor acțiuni operative, un accent deosebit s-a pus și pe identificarea veniturilor obținute în urma săvârșirii infracțiunilor, reușindu-se indisponibilizarea în vederea instituirii de măsuri asigurătorii a aproximativ 200.000 de euro cash și a peste 40 de proprietăți, constând în bunuri mobile și imobile aparținând membrilor grupărilor infracționale.

Cele mai mari cantități de țigarete provenite din state terțe au fost descoperite în portul Constanța, unde, în lunile de vară, au fost reținute 33 de milioane de țigarete care au pătruns pe teritoriul național în sistem containerizat, pe când cele mai mari cantități de țigarete provenite din contrafacere în spațiul unional ori eliberate spre consum într-un alt stat membru, respectiv 25 de milioane de țigarete, au fost descoperite la frontiera româno-bulgară.

De asemenea, menționăm că fenomenul contrabandei la frontierele României nu a avut ca obiect doar produsele din tutun, existând și numeroase cazuri circumscrise traficului cu alcool, arme sau cu bunuri de larg consum susceptibile a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală. Spre exemplu, în ceea ce privește traficul ilegal cu alcool, în perioada de referință, polițiștii de frontieră au confiscat peste 10.000 de litri de alcool, cantitate aproape dublă față de anul 2024, când au fost indisponibilizați 5.300 de litri.

Evoluția pieței negre a țigaretelor

Potrivit unui studiu realizat de Novel Research, piața neagră a țigaretelor a ajuns în anul 2025 la 10,6% din totalul consumului, în creștere față de anul anterior. Totodată, în luna noiembrie, nivelul pieței ilicite a atins căta de 12,6%, ceea ce reprezintă cea mai mare valoare înregistrată în ultimii cinci ani. Există riscul ca această tendință să continue.

Situația economică din regiune, evoluția conflictului din Ucraina și preţurile mai mici din statele vecine au aptitudinea de a stimula activităţile de trafic ilicit de ţigarete.

Un factor important îl reprezintă diferențele de taxare, inclusiv calendarul de creștere treptată a accizelor aplicat în Bulgaria până în anul 2029, care menține o diferență semnificativă de preț față de piața din România.

În acest context, Poliția de Frontieră Română își adaptează permanent metodele de lucru, consolidând supravegherea frontierelor, dezvoltând capacitatea de analiză a riscurilor şi întărind cooperarea cu instituţiile partenere din ţară şi din străinătate.

Aceste cazuri reflectă nivelul de organizare al rețelelor implicate în traficarea produselor din tutun și confirmă necesitatea unor acțiuni operative constante, desfășurate în cooperare cu celelalte autorități de aplicare a legii.

Chiar dacă rezultatele obținute în cursul anului 2025 au fost unele bune, ele nu au fost de natură a conduce la diminuarea fenomenului, întrucât, așa cum am menționat anterior, în anul precedent au fost atinse cele mai mari cote ale pieței ilicite din ultimii 5 ani.

În concluzie, combaterea contrabandei cu produse din tutun rămâne o prioritate instituțională pentru Poliția de Frontieră Română. Prin aceste demersuri urmărim nu doar protejarea frontierelor, ci și protejarea economiei și a intereselor statului român.

Alexandra GĂVAN

  • Principalele rezultate ale activității desfășurate de Poliția de Frontieră în domeniul prevenirii și combaterii traficului de țigarete, în anul 2025
  • Principalele rezultate ale activității desfășurate de Poliția de Frontieră în domeniul prevenirii și combaterii traficului de țigarete, în anul 2025

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe