Poliția de Frontieră va fi prezentă în continuare în incinta aeroporturilor

Începând cu data de 31 martie 2024, pe cele 17 aeroporturi, vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetățenii statelor Schengen.

De la această dată controalele la frontierele aeriene  și maritime  se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră.

În contextul adoptării Ordonanței de Urgență nr. 25 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor și al frontierei, începând cu 31 martie anul curent, cetățenii care călătoresc în statele din spațiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Concret, nu se vor mai opri la filtrele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceștia urmând să meargă direct către porțile de îmbarcare. În sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligație suplimentară.

Însă, polițiștii de frontieră vor fi în continuare prezenți în incinta aeroporturilor și vor efectua acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei și verificări în bazele de date operative. Polițiștii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări.

În situația în care suspiciunile nu se confirmă, persoana își poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria și se vor aplica măsuri legale.

Persoanele urmărite general sau internațional vor fi reținute și predate autorităților competente, iar celor care se constată că au comis infracțiuni – dețin substanțe interzise, documente false sau falsificate, sunt migranți ilegali – li se vor întocmi actele premergătoare cercetării penale.

În ceea ce privește cetățenii români minori, ca și în cazul adulților, aceștia nu vor mai efectua controlul de frontieră și vor merge de asemenea direct către poarta de îmbarcare. Aceștia NU vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până în prezent.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe