Poliția de Frontieră Română își consolidează capacitatea operațională prin dotări moderne și investiții în infrastructură

Poliția de Frontieră Română marchează un moment important în consolidarea capacității sale operaționale și în dezvoltarea resurselor umane, prin operaționalizarea unor noi dotări și inaugurarea unei investiții dedicate formării profesionale.

În cadrul unui eveniment organizat astăzi, 7 aprilie a.c., au fost recepționate 19 autospeciale pentru transportul câinilor de serviciu, mijloace esențiale pentru desfășurarea misiunilor specifice ale conductorilor împreună cu partenerii lor canini. Autovehiculele au fost proiectate pentru a răspunde cerințelor operaționale din teren, oferind siguranță, mobilitate și condiții adecvate pentru câinii de serviciu, care reprezintă un element-cheie în activitățile de supraveghere, detecție și intervenție. Valoarea totală a investiției se ridică la peste 5,8 milioane de lei, fondurile fiind asigurate prin Programul Național Managementul Frontierelor și Vize.

Totodată, a fost inaugurat Pavilionul Administrativ din cadrul Centrului de Pregătire și Perfecționare a Cadrelor București, un proiect realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de aproximativ 17 milioane de lei. Investiția a vizat nu doar modernizarea unei clădiri, ci și crearea unui mediu de formare adaptat cerințelor actuale. Lucrările au inclus reabilitarea termo-energetică, modernizarea spațiilor, dotarea cu sisteme moderne de climatizare și integrarea unor soluții sustenabile de producere a energiei. Această infrastructură oferă condiții adecvate pentru pregătirea continuă a personalului, într-un context operațional din ce în ce mai complex.

Evenimentul a evidențiat o abordare integrată, bazată pe investiția simultană în resursa umană și în mijloacele tehnice. Pe lângă autospecialele pentru transport câini, au fost prezentate și alte echipamente moderne intrate recent în dotare, precum drone, autospeciale de patrulare 4x4, ATV-uri, snowmobile și echipamente pentru detecția consumului de substanțe interzise. Aceste dotări contribuie la creșterea capacității de reacție, adaptarea la specificul diferitelor tipuri de teren și eficientizarea misiunilor operative.

Diversificarea mijloacelor tehnice răspunde provocărilor actuale atât de la frontierele externe ale Uniunii Europene, cât și de la frontiera Schengen, unde mobilitatea, rapiditatea și acuratețea intervenției sunt esențiale. Totodată, aceasta reflectă angajamentul instituției de a utiliza tehnologii moderne și de a se alinia permanent la standardele europene în materie de securitate și management integrat al frontierelor.

Performanța instituțională este determinată nu doar de nivelul dotărilor sau al infrastructurii, ci în mod esențial de profesionalismul personalului, iar investițiile realizate contribuie direct la creșterea capacității de răspuns la așteptările cetățenilor și ale partenerilor instituționali.

  • Poliția de Frontieră Română își consolidează capacitatea operațională prin dotări moderne și investiții în infrastructură

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe