Ghid de aplicare a Legii 192/2019

Vineri, 17 Ianuarie 2020

Începând cu data de 26.01.2020, intră în vigoare Legea nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, iar principalele modificări aduse OUG nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române vizează introducerea unor măsuri preventive sau coercitive pentru consolidarea autorității poliţiştilor de frontieră, ca personal cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, care desfăşoară misiuni în zona de competenţă.

Actul normativ aduce completări şi clarificări la atribuţiile prevăzute de lege, acestea vizând atât drepturile şi obligaţiile poliţiştilor de frontiera aflaţi în exerciţiul funcţiunii, precum şi drepturile și obligaţiile cetăţenilor.

Actul normativ stabileşte obligativitatea ca pe parcursul desfăşurării acestor activităţi, poliţistul de frontieră este obligat să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de amabilitate şi solicitudine, respectiv să adopte o atitudine politicoasă şi fermă. Poliţistul de frontieră trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare şi abilităţi de gestionare a situaţiilor conflictuale.

Când şi cum are loc legitimarea și stabilirea identității unei persoane?

Poliţistul de frontieră este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei numai în situaţia în care (art.27^2, alin. 1 din OUG 104/2001 pivind organizarea şi funcţionarea PFR cu modificările şi completările ulterioare):

aceasta încalcă dispoziţiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală la regimul frontierei de stat;
prezenţa acesteia în zona de frontieră este suspectă sau nu poate fi justificată;
există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
aceasta solicită sprijinul sau intervenţia organelor poliţiei de frontieră ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilităţii, consumului de alcool sau altor substanţe psihoactive ori a altor asemenea circumstanţe necesită sprijinul organelor abilitate;
descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
aceasta desfăşoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în faţa unei autorităţi sau instituţii publice;
aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;
cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condițiile prevăzute de lege[1];
există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia.

Persoana legitimată are dreptul de a fi informată, motiv pentru care polițistul de frontieră este obligat să aducă la cunoștință persoanei, verbal, motivul legitimării. (art.27^2, alin.2, OUG 104/2001).

Modalitatea de a se stabili identitatea (art.27 alin.(3)-(7) din OUG nr. 104/2001):

în baza actelor de identitate.
în baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declarațiilor acesteia, precum și a verificărilor polițistului de frontieră, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii.

La solicitarea polițistului de frontieră, persoana legitimată are obligația de a înmâna acestuia actele prevăzute anterior și de a comunica informațiile necesare stabilirii sau, după caz, verificării identității sale.

În cazul refuzului legitimării sau prezentării datelor privind identitatea, persoana este atenţionată asupra faptului că neprezentarea actului de identitate la solicitarea poliţiştilor de frontieră constituie o încălcare a legii şi este sancţionată contravenţional, conform art. 75, lit.d din OUG 105/ 2001 privind frontiera de stat a României. Dacă persoana refuză în continuare să coopereze în vederea stabilirii identităţii, atunci aceasta va fi condusă la sediul structurii PFR pentru a i se stabili identitatea.

Cu titlu de noutate, prin excepţie, atunci când măsurile prevăzute anterior nu au permis stabilirea identităţii, pentru realizarea acestui scop poliţistul de frontieră, chiar şi în lipsa consimţământului persoanei, este îndreptăţit să procedeze la:

identificarea unei alte persoane care poate oferi informații cu privire la identitate, dacă este posibil;
fotografierea, luarea şi procesarea amprentelor, semnalmentelor şi semnelor particulare ale persoanei;
să facă publică, prin orice mijloace, o fotografie, înregistrare, schiţă sau descriere a persoanei, dacă există convingerea rezonabilă că această măsură va ajuta la stabilirea identității.

Pe timpul derulării acţiunii de legitimare, polițistul de frontieră este îndreptăţit să solicite persoanei care face obiectul legitimării să ţină mâinile la vedere şi, după caz, să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat (art.27¹, alin.(1) OUG 104/2001).

Când se derulează controlul corporal, al bagajelor și vehiculului?

În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, poliţistul de frontieră este îndreptăţit să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate şi, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de aceasta numai în scopul (art.27^3,OUG 104/2001):

ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deținere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că persoana are asupra sa ori sub controlul său astfel de bunuri;
identificării și ridicării unor arme, obiecte sau substanțe ce pot fi folosite împotriva polițistului de frontieră, a altor persoane sau pentru autovătămare, atunci când persoana face obiectul măsurii conducerii la sediul poliției de frontieră ori al unui mandat de aducere, ordonanțe de reținere, mandat de arestare sau de executare a pedepselor;
identificării unor documente sau înscrisuri care pot servi la stabilirea identității unei persoane aflate în stare de inconștiență;
identificării și ridicării unor arme, obiecte sau substanțe periculoase, atunci când persoana încearcă să pătrundă sau se află în locuri în care este interzis accesul acestora.

Controlul corporal se efectuează, cu respectarea demnităţii umane, de către o persoană de acelaşi sex cu persoana controlată şi presupune examinarea corporală şi a vestimentației unei persoane, vizual, precum şi prin palpare sau apăsare, îmbrăcămintea groasă putând fi examinată separat. Atunci când prin examinare sunt identificate obiecte, la solicitarea poliţistului de frontieră, persoana este obligată să le prezinte.

Controlul bagajului presupune examinarea externă a acestuia, vizual, precum şi prin palpare şi apăsare. La solicitarea poliţistului de frontieră, persoana are obligaţia de a le deschide şi de a prezenta conținutul bagajului.

Controlul vehiculului[2] se poate efectua și în scopul identificării unei persoane date în urmărire sau căutate potrivit legii, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că aceasta este prezentă în vehicul.

Vehiculul se examinează prin vizualizarea compartimentelor care, prin construcție, sunt destinate transportului pasagerilor și mărfurilor. La solicitarea polițistului de frontieră, persoana are obligația de a deschide și prezenta conținutul compartimentelor.

Nu constituie control corporal acţiunea poliţistului de frontieră de a deposeda persoana de o armă de foc sau armă albă a cărei deţinere este vizibilă sau cunoscută.

Rezultatul controlului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de poliţistul de frontieră şi de persoana în cauză sau de reprezentantul legal. O copie a procesului-verbal se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal, refuzul semnării sau primirii consemnându-se în cuprinsul documentului.

Poliţistul de frontieră este îndreptăţit să solicite persoanei care face obiectul controlului corporal să adopte o poziţie inofensivă, ce permite realizarea efectivă şi în siguranţă a acestuia (art.27¹, alin.2 - 3, OUG 104/2001).

Poziție inofensivă:

ţinerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul
depărtarea picioarelor
adoptarea poziției șezut
adoptarea poziției culcat
altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului de frontieră și respectă demnitatea umană

Solicitarea de a adopta o poziţie inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care îl poate reprezenta persoana şi să nu depăşească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei.

Când şi în ce situaţii este condusă o persoană la sediul PFR?

Poliţistul de frontieră este îndreptăţit să conducă o persoană la sediul poliţiei de frontieră atunci când (art.27⁴ alin.(1), OUG 104/2001):

în condiţiile legii[3], nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau că documentele prezentate nu sunt veridice;
din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor ori a bunurilor aflate asupra sa, există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane sau ordinea publică;
luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliţie de frontieră la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale.

Persoana condusă la sediul poliţiei de frontieră are următoarele drepturi (art.27⁴ -27) OUG 104/2001):

de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliţiei de frontieră; de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin;
de a formula contestaţie împotriva dispunerii măsurii, potrivit legii;
de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane;
de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată;
de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini;
de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vorbește, nu înțelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv ori surdocecitate;
de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de acesta.

În cazul minorului sau al persoanei lipsite de capacitate de exercițiu, polițistul de frontieră are obligația:

de a informa cu privire la măsura luată, părinții, tutorele ori alt reprezentant legal sau, dacă niciunul dintre aceștia nu poate fi contactat sau nu se prezintă, autoritatea competentă potrivit legii;
de a nu lua declarații de la acesta sau de a nu îi solicita semnarea unor înscrisuri, în lipsa unui reprezentant legal sau a celui al autorității competente, cu excepția comunicării datelor de identificare.

Poliţistul de frontieră întocmeşte un proces-verbal[4] în care consemnează motivele conducerii persoanei la sediul poliţiei de frontieră, măsurile realizate cu această ocazie, modalitatea de exercitare a drepturilor, ca urmare a aducerii la cunoştinţă, rezultatul controlului corporal, al bagajelor şi al vehiculului, finalizarea verificării situaţiei persoanei respective şi măsurile luate faţă de aceasta.

[1] să efectueze controale şi să participe la razii, independent sau în colaborare cu organele locale ale poliţiei, când exista indicii cu privire la săvârşirea de infracţiuni la regimul frontierei de stat ori ascunderea unor infractori sau bunuri provenite din aceste infracţiuni;
[2] Prin controlul vehiculului se înţelege controlul oricărui mijloc de transport pe cale rutieră, feroviară, aeriană sau pe apă;
[3] Stabilirea identităţii unei persoane se face pe baza actelor de identitate. Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identităţii se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declaraţiilor acesteia, precum şi a verificărilor poliţistului de frontieră, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii;
[4] Procesul-verbal se înregistrează în evidenţele unităţii de poliţie de frontieră şi se semnează de poliţistul de frontieră şi de persoana în cauză sau de reprezentatul legal. O copie a procesului-verbal se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal, refuzul semnării sau primirii consemnându-se în cuprinsul documentului.