În conformitate cu prevederile Dispoziției-cadru a directorului general al Direcției Generale Management Resurse Umane Nr. II/17953 din 06.05.2019 privind recrutarea candidaţilor pentru admiterea în instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, candidații la Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” și Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanța, efectuează examinarea medicală privind aptitudinea de îmbarcare.
Avizul eliberat de structurile specializate cu mențiunea apt/promovat se introduce în dosarul de recrutare sau se prezintă de candidat cu ocazia înscrierii la instituția de învățământ în vederea admiterii, în funcție de planificarea candidaților pentru susținerea acestor probe.
Candidații declarați „PROMOVAT” la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice se vor prezenta la sediul Centrului de Medicină Navală Constanța în data de 24 iunie 2025, începând cu ora 08:00, având asupra lor o copie a fișei medicale (inclusiv analizele de laborator și EKG), conformă cu originalul și cartea de identitate.
Accesul candidaților se va face pe la intrarea principală a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, spre Pavilionul B2, respectiv Pavilionul D4.
* * *
Pentru detalii de natură organizatorică şi alte informații de interes toți candidații se pot adresa
Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Direcția Resurse Umane,
Bld. Geniului nr.42C, București sector 6, telefon 021/ 316.25.98, interior 19320
Luni – Vineri - orele 08:00 – 15:00
Sau
Centrului de Medicină Navală Constanța