Ministerul Afacerilor Interne a fost fondat la data de 16 iulie 1862, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza și Nicolae Kretzulescu, ministru Secretar de Stat la Departamentul din Întru, semnează Ordonanța nr. 495 prin care sunt contopite Cancelariile Ministerului de la București și Iași și se pun bazele înființării unui singur Minister de Interne, cu sediul în Capitală.
Cu această ocazie, vineri, 12 iulie a.c., în prezența viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut loc ceremonia prilejuită de Ziua Ministerului Afacerilor Interne.
„Astăzi, de Ziua Ministerului Afacerilor Interne, doresc să le mulțumesc angajaților acestei instituții pentru tot ceea ce fac în scopul asigurării siguranței cetățenilor și să le urez succes în misiunile viitoare!
În același timp, îi asigur pe cetățeni că ne vom face datoria cu și mai multă seriozitate și mai mult profesionalism, iar preocuparea noastră pentru asigurarea unui serviciu public de calitate este continuă și are ca fundament cerințele de siguranță reale ale comunității.
Ziua Ministerului Afacerilor Interne are o simbolistică aparte, specifică unei instituții în care tradiția, inclusiv cea militară, și vocația de a fi în slujba cetățenilor conlucrează pentru un obiectiv comun: siguranța cetățenilor!
Este un moment de recurs la istorie, de omagiere a memoriei celor care au contribuit la formarea și consolidarea acestei instituții. Semnificativă este ziua de 16 iulie 1862, în care, în ordonanța semnată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, se face referire la unirea Ministerului de la București cu cel de la Iași, zi devenită Ziua Ministerului Afacerilor Interne. În egală măsură semnificative sunt faptele fiecărui angajat al acestei instituții, care, indiferent de momentul istoric, și-a făcut datoria cu credință în lege și în binele comun.
În Ministerul Afacerilor Interne vorbim de o lungă tradiție de oameni care au ales să se pună în slujba semenilor lor, oameni care, de multe ori și-au riscat propria siguranță pentru a salva viața semenilor lor.
Gândurile noastre se îndreaptă și către angajații Ministerului Afacerilor Interne care și-au pierdut viața la datorie, eroii zilelor noastre pentru care jurământul de credință a fost, cu adevărat asumat „chiar cu prețul vieții”.
Ei sunt cei care dau valoare acestei instituții, iar sacrificiul lor ar trebui să îndemne la reflecție. Pe de o parte sunt modele de curaj și profesionalism pentru generațiile actuale și viitoare de polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi sau pompieri. Pe de altă parte, o profesie a cărei desfășurare presupune, în cazuri extreme, sacrificiul suprem ar trebui să ducă la o calibrarea a percepției publice privind activitatea reală a angajaților Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv din perspectiva privațiunilor, riscurilor și a sacrificiilor pe care le presupune activitatea lor.
Cred în capacitatea actualei generații de a moderniza această instituție și de a se ridica la înălțimea așteptărilor cetățenilor. Cred cu tărie în integritatea și profesionalismul fiecăruia dintre cei care fac parte din Ministerul Afacerilor interne. Nu poate exista modernizare instituțională ori evoluție în raport cu alte state ale Uniunii Europene fără ca integritatea angajaților să fie dincolo de orice discuție, fără ca pregătirea lor și modul în care răspund cerințelor reale ale cetățenilor să fie dincolo de orice interpretare.
Și mai cred în patriotism - subscris oricăreia dintre acțiunile noastre, personale și profesionale.
Nu suntem patrioți festiv, ci suntem patrioți - sau nu - în fiecare zi a vieții noastre!
Am fost de partea Legii în întreaga mea carieră și știu că respectarea și aplicarea acesteia constituie garanția stabilității și prosperității unei țări. În același timp vreau să îi asigur pe angajații Ministerului Afacerilor Interne că, atâta timp cât acționează ferm, legal, profesionist, sunt alături de ei și vor avea întreaga mea susținere și a echipei de conducere, indiferent de zona în care își desfășoară activitatea.
Ministerul Afacerilor Interne are nevoie de oameni curajoși și inteligenți. Îi îndemn pe tineri să ni se alăture, sa facă parte din această puternică instituție națională, să fie parte a activităților care fac din România un stat sigur și stabil pentru români, pentru Europa.
Repet, principiile care ghidează activitatea în Ministerul Afacerilor Interne sunt aceleași, indiferent de generație: integritate, profesionalism, legalitate!
Sunt principii și valori fundamentale nu doar pentru Ministerul Afacerilor Interne, ci pentru oricare dintre structurile partenere din statele Uniunii Europene sau ale Alianței Nord-Atlantice cu care colaborăm.
La mulți ani, tuturor angajaților Ministerului Afacerilor Interne din România!”, a transmis ministrul afacerilor interne.
La ceas aniversar, ministrul Cătălin Predoiu a acordat cele mai importante distincții MAI - Emblema și Placheta de Onoare - angajaților din cadrul structurilor centrale și teritoriale care s-au evidențiat prin modul în care și-au îndeplinit atribuțiile sau au săvârșit acte de eroism, fapte deosebite sau acțiuni civice în sprijinul cetățenilor români.
Din cadrul Poliției de Frontieră Române au primit distincții următorii colegi:
- Comisar de poliție Marcelino Belecciu, de la Garda de Coastă - Grupul de Nave Constanța, a fost recompensat cu Placheta de Onoare a MAI. Acesta a participat la misiuni interne și internaționale sub egida Agenției FRONTEX, unde în calitate de comandant a coordonat 11 activități de salvare a vieților omenești pe mare, în urma cărora au fost salvate 491 de persoane.
- Agent-șef principal de poliție Paul Ciorbac, tot de la Garda de Coastă - SPF Chilia, a desfășurat în cursul anului 2022, mai multe activități de voluntariat în P.T.F. Isaccea, fiind vorbitor de limbă ucraineană. De asemenea, a participat la coordonarea unui grup de 200 copii cu dizabilități proveniți din casele de copii de pe teritoriul Ucrainei și a unui grup de 20 de copii, elevi la un liceu militar ucrainean. Colegul nostru a făcut donații de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse alimentare în valoare de peste 10.000 lei.
- Agent șef principal de poliție Valeria Veronica Bujor de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara - Structura de Securitate este implicată în acțiuni caritabile în cadrul Asociației Împotriva Cancerului din Timișoara al cărei scop este lupta împotriva cancerului prin sprijinirea și susținerea post terapeutică a bolnavilor și aparținătorilor acestora. Cu sprijinul și împreună cu alți colegi din cadrul ITPF Timișoara, participă periodic la atelierele de creație ale Asociației Împotriva Cancerului din Timișoara. În cadrul atelierelor se desfășoară, împreună cu bolnavi / foști bolnavi de cancer și aparținătorii acestora, activități de pictură, modelaj, confecționarea de obiecte hand made. Obiectele confecționate sunt expuse și valorificate în cadrul unor expoziții și târguri organizate în orașul Timișoara, beneficiarii donațiilor astfel obținute fiind bolnavii care suferă de cancer.
- Agent șef de poliție Alexandra Chihaia și agent șef principal de poliție Dragoș Chihaia, de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, sunt membrii fondatori ai Asociației Conventus Mirabilis, asociație de sprijin pentru copiii diagnosticați cu cancer și care promovează îmbunătățirea calității actului medical în domeniul oncologiei pediatrice. Cei doi colegi, prin intermediul asociației, au demarat o suită de proiecte: Dotarea Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași cu un aparat automat pentru prepararea mixuri citostaticelor. Alt proiect al celor doi este „Atelierul de zâmbete” care reunește evenimente recreative organizate pentru copiii internați în cadrul Secției de Hemato - Oncologie a Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași. Grupul de suport „Împreună pentru Speranță” este proiectul care vine în sprijinul părinților aflați cu copiii la tratament. Au mai înființat un punct de igienizare la intrarea pe Secția de Hemato - Oncologie Pediatrică prin trasarea și marcarea zonei, montarea unui aparat automat de laminare a încălțămintei și a unui dispensar profesional automat de gel dezinfectant.
Felicitări tuturor!