
Sărbătorirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 reprezintă un prilej pentru a fi recompensate acțiunile desfășurate de polițiștii de frontieră, în îndeplinirea atribuțiilor specifice la granița României.
Astfel, 400 de polițiști de frontieră dintre care 120 de ofițeri și 280 de agenți, specialiști în supravegherea frontierei terestre, maritime sau aeroportuare, au fost evidențiați şi premiați prin avansare în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative desfășurate, atât pe teritoriul țării, cât şi în urma participării la operațiunile comune organizate de Agenția FRONTEX
ITPF Timișoara 12 ofițeri și 39 de agenți, ITPF Iași 10 ofițeri și 47 agenți, ITPF Sighetu Marmației 15 ofițeri și 42 agenți, Oradea 1 ofițer și 9 agenți, Giurgiu 22 ofițeri și 36 agenți, Garda de Coastă 18 ofițeri și 29 de agenți, Școala Oradea 2 ofițeri și 2 agenți, Școala Drobeta Turnu Severin 2 agenți, Școala Iași 1 ofițer și 1 agent, BRN Brăila 4 ofițeri și 3 agenți, IGPF și structuri subordonate 35 ofițeri și 70 agenți.
Aceștia s-au remarcat în acțiunile de supraveghere și control desfășurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracționalității transfrontaliere și a migrației ilegale, având o contribuție importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte.
De asemenea, pe întreg teritoriul țării au fost desfășurate parade militare sau diverse evenimente la care Poliția de Frontieră a participat. Ziua de 1 Decembrie unește inimile tuturor românilor din țară sau de peste hotare.
La București, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a participat la defilare cu tehnică de mobilitate terestră destinată supravegherii frontierei de stat, dar și cu o expoziție de mijloace fixe.
Astfel la defilare au participat o autospecială de patrulare Ford Raptor din dotarea Direcției Asigurare Logistică - I.G.P.F.; două autospeciale de patrulare Ford Raptor (contingent FRONTEX); o autospecială cu termoviziune Ford Ranger din dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu; o autospecială cu termoviziune Ford Ranger din dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași; o autospecială cu termoviziune Ford Transit din dotarea Gărzii de Coastă și o autospecială cu termoviziune Ford Transit din dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.
De asemenea la expoziția tehnică, spectatorii au putut vedea: o autospecială transport câini Citroen Jumpy împreună cu câinele de detecție stupefiante din dotarea Direcției Asigurare Logistică – I.G.P.F.; o autospecială cu termoviziune Ford Transit din dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași; o autospecială de patrulare Ford Raptor (contingent FRONTEX); o aeronavă fără pilot la bord cu aripă fixă VTOL ALTI TRANSITION din dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu; un echipament portabil de supraveghere pe timp de noapte din dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și o trusă criminalistică din dotarea Gărzii de Coastă.
Ștefan ANDREESCU
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Iași, împreună cu ceilalți colegi din cadrul structurilor MAI, au fost alături de cetățeni la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie - Ziua Națională a României.
Colegii noștri au făcut parte cu onoare din plutonul de defilare și, ulterior, au prezentat cu mândrie tehnica din dotare. Publicul a avut ocazia să vadă în cadrul standului de prezentare și câinii de serviciu ai Poliției de Frontieră, fiind evidențiate rolul și pregătirea acestora în misiunile operative.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au sărbătorit această zi atât de importantă pentru România!
La mulți ani, România!
Minodora RĂCNEA
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu
Ziua Națională a României a adus din nou, în fața publicului, forța și unitatea structurilor care veghează zi de zi la siguranța țării. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a fost prezent alături de celelalte instituții din cadrul Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, demonstrând că profesionalismul, coeziunea și pregătirea temeinică sunt reperele care ne definesc.
Plutonul de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a defilat în mod onorant, oferind publicului imaginea unei formații bine pregătite, unite și dedicate misiunii sale. Ținuta, sincronizarea și disciplina de formație au transmis, fără cuvinte, profesionalismul și seriozitatea cu care colegii noștri își desfășoară activitatea.
După pluton, a urmat defilarea tehnicii, care a început cu autospecialele de patrulare Dacia Duster, echipate cu sistemul modern de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare – LPR. Mobilitatea și capacitatea de reacție a acestor vehicule reflectă efortul permanent de a preveni și combate criminalitatea transfrontalieră. Deasupra dispozitivului, drona din dotarea Poliției de Frontieră a oferit imaginea unei frontiere supravegheate inteligent, cu mijloace moderne și eficace.
Autospeciala Volkswagen Polo a reprezentat partea de patrulare și intervenție rapidă, fiind completată de autospeciala Ford Transit cu termoviziune, esențială în supravegherea continuă a zonelor de frontieră, indiferent de condițiile meteo. Alături de acestea, autospeciala tactic-operativă a adus în prim-plan componenta de intervenție, pregătită să transporte echipaje în zone sensibile atunci când situația o impune.
Câinii de serviciu, antrenați pentru detectarea drogurilor, identificarea persoanelor ascunse sau a produselor din tutun, au atras — ca de fiecare dată — atenția publicului, fiind un element de încredere și eficiență în activitățile zilnice de frontieră.
Autospecialele 4x4 Ford Ranger Raptor și Nissan Pathfinder au reprezentat partea de mobilitate în teren dificil, vehicule esențiale pentru accesul în zone izolate și intervenția în condiții meteo nefavorabile. Componenta navală a fost prezentată prin ambarcațiunea de patrulare ARVOR 215 R, destinată supravegherii și verificărilor pe fluviul Dunărea, precum și prin ambarcațiunea rapidă HARPOON 550 OPEN, cea mai rapidă din dotarea I.T.P.F. Giurgiu, folosită pentru intervenții prompte și reducerea timpilor de reacție pe apă.
Participarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu la această ceremonie a demonstrat, încă o dată, că forța instituției stă în oameni — în munca lor, în solidaritatea de echipă și în responsabilitatea cu care își desfășoară activitatea, zi de zi, la granița României.
Nicoleta BĂDIȚĂ
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au marcat Ziua Națională a României prin acțiuni desfășurate în Maramureș, Suceava și Satu Mare. Fiecare județ a contribuit cu momente care au adus în prim plan respectul pentru țară și pentru cetățenii României.
Activități dedicate Zilei de 1 Decembrie au avut loc și în Baia Mare, unde adjunctul șefului Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a participat la ceremonialul militar alături de ceilalți reprezentanți din cadrul sistemului de apărare, de ordine publică și securitate națională.
La Sighetu Marmației au fost peste 50 de polițiști de frontieră care au participat la depunerea de coroane în cadrul Ceremoniei oficiale de Ziua Națională a României la Bustul Academician Dr. Ioan Mihalyi de Apșa (Scuarul „Curtea Veche”).
Si la nivelul județelor Suceava și Satu Mare șefii structurilor Poliției de Frontieră au participat la ceremonia de depunere de coroane. În acest context, prezența tuturor reprezentanților instituțiilor a transmis respect pentru istoria națională și a arătat angajamentul față de valorile care unesc cetățenii acestei țări.
De asemenea, a fost expusă tehnica din dotarea Poliției de Frontieră Române, folosită în activitățile operative, iar cei prezenți la eveniment au avut astfel posibilitatea să înțeleagă modul în care polițiștii de frontieră execută misiunile zilnice de supraveghere a frontierei de stat. Expunerea a arătat deschiderea și dorința de a împărtăși cu oamenii ceea ce înseamnă serviciul în beneficiul comunității.
Tot în contextul Zilei Naționale a României, comisar-șef de poliție Călin Cezar Ciorteanu - șeful Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava a reprezentat instituția în cadrul emisiunii ,,În prim plan” o ediție specială difuzată de Antena 3 Suceava.
Toate aceste activități au arătat unitate, grija pentru oameni, demonstrând faptul că instituția noastră rămâne prezentă și implicată în viața comunității.
Alina PETRARU

































