Vasluiancă la trecerea frontierei, cu permis suspendat

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta efectuează cercetări cu privire la o persoană care a încercat să treacă frontiera de stat în calitate de conducător al unui autoturism, deşi permisul de conducere figura ca fiind suspendat.

În data de 14 iulie a.c., în jurul orei 08.20, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, în Punctul de Trecere al Frontierei Bumbăta - ITPF Iași, o vasluiancă, în vârstă de 53 de ani, la volanul unui autoturism.

Cu ocazia controlului de frontieră, în urma verificărilor suplimentare efectuate, colegii noștri au constatat că persoana are dreptul de a conduce suspendat, ca urmare a comiterii unor abateri la regimul rutier.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe