Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie ucraineană care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autovehiculul pe care îl conducea.

În data de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 11:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei un cetăţean ucrainean, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autovehicul înmatriculat în Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea înscrisului privind inspecția tehnică periodică, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat modificări mecanice în zona numărului de înmatriculare şi au stabilit că documentul nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

  • Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe