Permise de conducere false, descoperite de poliţiştii de frontieră huşeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi  efectuează cercetări în privinţa a doi tineri din R. Moldova asupra cărora au fost descoperite premise de conducere false.

În data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi-ITPF Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Râşeşti, un microbuz marca Mercedes-Benz, înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care a fost descoperit asupra unui pasager al microbuzului, cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 19 ani, un permis de conducere similar celor eliberate de autorităţile din Ucraina, având aplicate datele şi propria fotografie.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu a urmat cursurile niciunei şcoli de şoferi, din cauza costurilor mari aplicate, dar ştiind că un permis de conducere i-ar facilita obţinerea unui loc de muncă în Germania, a procurat respectivul permis de conducere la un concetăţean ale cărui date nu le cunoaşte, cu suma de 350 euro.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei  17.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz, un cetățean  din R. Moldova în vârstă de 21 de ani, asupra căruia colegii noştri au descoperit un permis de conducere similar celor eliberate de autorităţile din R. Moldova, având aplicate datele şi fotografia sa, care s-a dovedit a fi fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că este posesor de permis de conducere, dar fiind necesar să-l preschimbe şi el aflându-se la lucru în Rusia, a rugat membrii familiei să se ocupe de preschimbarea lui. Acesta a mai declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că permisul de conducere găsit asupra lui este fals sau falsificat.

În ambele cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Permise de conducere false, descoperite de poliţiştii de frontieră huşeni
  • Permise de conducere false, descoperite de poliţiştii de frontieră huşeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe