
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie moldovenească și română, asupra căruia, la controlul de frontieră, a fost descoperit un permis de conducere fals.
În data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 16:25, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a ieși din țară, ca pasager într-un autocar, un cetățean cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, în vârstă de 37 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și al persoanei, ocazie cu care, asupra bărbatului, a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, având imprimate datele și fotografia acestuia.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că permisul de conducere descoperit era fals total.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu a deținut niciodată permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, însă, în timp ce se afla în Germania, le-a spus unor prieteni că este posesorul unui astfel de document, punând pariu pe 200 de euro că, la următoarea întâlnire, le va prezenta permisul. Acesta a mai declarat că a obținut documentul în cauză prin intermediul unuia dintre prietenii cu care pusese pariul, căruia i-a promis jumătate din suma pe care urma să o câştige.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.












