Permis de conducere ucrainean fals, descoperit asupra unui bărbat la intrarea în țară

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui bărbat, cetățean ucrainean, asupra căruia, la controlul de frontieră, a fost descoperit un permis de conducere fals.

În data de 03 mai a.c., în jurul orei 11:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară pe jos, un bărbat în vârstă de 20 de ani, cetățean ucrainean.

La control, polițiștii de frontieră au descoperit asupra persoanei un permis de conducere cu însemnele autorităților ucrainene, pe numele unei alte persoane decât cea prezentă la control. În urma verificărilor specifice, s-a stabilit că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că permisul de conducere aparține unui prieten, iar el nu avea cunoștință că documentul este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Permis de conducere ucrainean fals, descoperit asupra unui bărbat la intrarea în țară

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe