Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unei persoane cu dublă cetățenie, care avea asupra sa un permis de conducere fals, similar celor emise de autoritățile române.
În data de 12 august a.c., în jurul orei 22:40, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un bărbat cu dublă cetățenie, româno–moldoveană, în vârstă de 27 de ani, în calitate de pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei și bagajelor sale, ocazie cu care a fost descoperit un permis de conducere similar celor emise de autoritățile din țara noastră, care conţinea datele și fotografia bărbatului.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals total.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.












