La volan, fără drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un moped, deşi nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În data de 27 iulie a.c., în jurul orei 18.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomești-I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității Osoi, comuna Comarna, un autovehicul special destinat transportului de pământ și materitale de construcții, marca Dumper, înmatriculat în Marea Britanie, condus de un cetățean român în vârstă de 28 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. În urma verificărilor efectuate, colegii noştri au constatat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

  • La volan, fără drept

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe