Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere nerecunoscut de statul român.
În data de 10 iulie a.c., în jurul orei 22.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia.
Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din regiunea Transnistria, având imprimate datele și fotografia sa, document care nu este recunoscut de statul român.
Colegii noștri au efectuat verificări specifice în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor de permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.