
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocar, ascunsă și nedeclarată cantitatea totală de 60 litri de vin și 59 litri de băuturi spirtoase.
În data de 12 martie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iaşi, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 46 de ani, pasager într-un autocar, înmatriculat în R. Moldova.
În baza profilului de risc, echipa comună de control a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de 60 de litri de vin și 59 litri de băuturi spirtoase.
Conform prevederilor legale, persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar bunurile, în valoare totală de peste 3.670 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.














