Conducător auto depistat la volanul unei autorulote care tracta o remorcă neînmatriculată

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați – Rutier efectuează cercetări cu privire la o persoană de cetăţenie slovenă care a fost depistată conducând o autorulotă care tracta o remorcă neînmatriculată.

În data de 04 august a.c., în jurul orei 10:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutier – ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat, cetățean sloven, în vârstă de 55 de ani, în calitate de conducător auto al unui ansamblu rutier. Acesta era format dintr-o autorulotă înmatriculată în Slovenia și o remorcă care avea atașată o plăcuță de înmatriculare identică cu cea a vehiculului trăgător.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta certificatele de înmatriculare ale ansamblului rutier, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date specifice, colegii noștri au constatat că remorca nu figurează ca fiind înmatriculată în România sau într-o altă țară.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

  • Conducător auto depistat la volanul unei autorulote care tracta o remorcă neînmatriculată

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe