Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari au depistat, pe timpul unei misiuni specifice, un bărbat conducând un autoturism, deşi avea acest drept suspendat.
În data de 4 mai a.c., în jurul orei 21:10, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari - ITPF Iași au observat, pe raza localității Bivolari, un autoturism al cărui șofer a efectuat o manevră neregulamentară, intrând în parcarea unui magazin.
Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate cu ajutorul aplicației eDAC, colegii noștri au constatat că acesta figurează ca având dreptul de a conduce suspendat.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a plecat de la domiciliu la magazin pentru a recicla niște sticle, dar deoarece fiica minoră era agitată, a urcat la volanul autoturismului pentru a da posibilitatea soției să o ia în brațe, în vederea liniștirii.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.











