Un cetățean din Irak, depistat de poliţiştii de frontieră giurgiuveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat în zona de competenţă un cetățean din Irak, care încerca să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

În data de 01.02.2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de  Frontieră Giurgiu au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii si combaterii migrației ilegale.

Astfel, în jurul orei 14.00, au observat în zona unui parc din municipiul Giurgiu o persoană de sex masculin care nu vorbea limba română.

Persoana a fost dusă la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde s-a constatat că nu deține niciun document de identitate, acesta declarând că este cetățeanul irakian D.O.M., în vârstă de 23 de ani și dorea să ajungă într-o țară din Uniunea Europeană.

Ca urmare a celor constatate, persoana în cauză a fost predată lucrătorilor din cadrul Biroului de Imigrări Giurgiu. În cauză, cercetările continuă, la finalizare urmând a fi luate măsurile ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe