Ţigări ascunse printre bagaje, în  interiorul unui microbuz, descoperite la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunse în interiorul unui microbuz, printre bagaje, 1.800 pachete cu țigări, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 08.08.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse accizabile. Astfel, a fost selectat pentru control un microbuz condus de cetățeanul bulgar S.R, în vârstă 26 de ani.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în interiorul microbuzului, disimulate printre bagaje şi în portbagaj, cantitatea de  1.800 pachete cu țigări.

La cercetări, persoana în cauză a declarat că a cumpărat țigările din Bulgaria și intenționa să le transporte în Spania, pentru a le comercializa.

Țigările, în valoare de 34.200 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000  țigări, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

  • Ţigări ascunse printre bagaje, în  interiorul unui microbuz, descoperite la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe