Ţigări ascunse într-un spațiu confecționat artizanal într-o remorcă, descoperite de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit 1.130 de pachete cu ţigări, pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară, ascunse în spatele unui perete dublu confecționat artizanal, în remorca pe care o tracta.

În data de 08.02.2020, la ora 16.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul bulgar K.A., în vârstă de 62 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria care tracta o remorcă.

Cu ocazia controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au constatat că remorca avea un spațiu special, confecționat din scândură, în peretele frontal, în care au descoperit cantitatea totală de 1.130 pachete cu ţigări.  

În urma celor constatate, persoana în cauză a declarat că a cumpărat țigările din Bulgaria și intenționa să le transporte în Germania, pentru a le oferi unor conaționali.

Țigările, în valoare de 23.100 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000  țigări, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

  • Ţigări ascunse într-un spațiu confecționat artizanal într-o remorcă, descoperite de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe