Textile, parfumuri şi încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit aproximativ 1.200 articole textile, parfumuri și încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute, pe care doi cetățeni turci au încercat să le introducă ilegal în țară.

În ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, colegii noștri au descoperit în două autocare, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 1.169 articole textile, parfumuri si încălţăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi turci, cu vârste de 25, respectiv 27 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să comercializeze bunurile, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că produsele transportate sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 270.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

  • Textile, parfumuri şi încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe