Textile, încălțăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 800 de articole textile, încălțăminte și parfumuri,  susceptibile a fi contrafăcute, pe care doi cetățeni turci au încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 22.12.2018  la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, în baza Planului comun de acțiune încheiat între S.P.F. Giurgiu și I.P.J. Giurgiu, polițiștii de frontieră împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - I.P.J. Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, ocazie cu care au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat, a fost descoperită, în compartimentele de bagaje a două autocare, cantitatea totală de 835 articole textile, încălțăminte și parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi cetățeni turci, B.A. și D.E., în vârstă de 37 de ani, respectiv 44 de ani. Persoanele în cauză au declarat că  au achiziționat produsele dintr-un bazar din Istanbul și urmau să le comercializeze pe raza municipiului București.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 150.400 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către ofițerii din cadrul S.I.C.E.-I.P.J. Giurgiu,  iar persoanelor li s-a permis continuarea călătoriei, fiind cercetate în stare de libertate.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe