Tehnică nouă în dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu


Parcul auto al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu s-a reînnoit cu 75 autospeciale distribuite de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române.

Luna aceasta au intrat în dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu  75 de autospeciale de supraveghere, Dacia Duster și Dacia Logan, care vor fi repartizate  către structurile teritoriale și care vin să completeze logistica de care se vor folosi polițiștii de frontieră în munca operativă.

Autoturismele, sunt echipate cu sisteme tehnice și dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor, venind în ajutorul polițiștilor de frontieră în îndeplinirea atribuțiilor ce vizează supravegherea frontierei de stat dar și în lupta împotriva infracționalității transfrontaliere.

Așadar, resursele umane vor fi sprijinite și completate îndeaproape de mijloacele tehnice din dotare concretizându-se în rezultatele bune din activitatea zilnică a polițiștilor de frontieră.

  • Tehnică nouă în dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe