Tânără din Liban depistată la P.T.F. Calafat, ascunsă într-un autoturism

Tânără din Liban depistată la P.T.F. Calafat, ascunsă într-un autoturism

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat - I.T.P.F. Giurgiu au depistat o tânăra din Liban, care a încercat să intre ilegal în ţară, ascunsă pe bancheta din spate a unui autoturism, printre bagaje.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism, un cetățean german în vârstă de 48 de ani. Acesta era însoțit de către un cetățean libanez, în vârstă de 41 de ani.

În urma controlului efectuat de către polițiștii de frontieră, s-a constatat faptul că pe bancheta din spate a mașinii, sub bagajele personale ale acestora, se afla ascunsă o persoană de sex feminin.

Totodată, în cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că femeia, în vârstă de 26 de ani, este de origine libaneză. Aceasta a declarat autorităților că intenționa să ajungă în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor trei persoane, iar conform protocolului româno-bulgar, acestea au fost preluate de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

  • Tânără din Liban depistată la P.T.F. Calafat, ascunsă într-un autoturism

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe