Sute de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit în cala unui autocar, peste 770 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute, pe care şoferul mijlocului de transport, un cetăţean turc, a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 12.11.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, în cooperare cu lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Vamale București, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute.

Astfel, în jurul orei 07.00, aceştia au selectat pentru control un autocar aparținând unei firme de transport internațional, condus de cetățeanul turc A.E., în vârstă de  29 de ani.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în cala autocarului, mai multe pungi de plastic ce conţineau 771 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, produse susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, șoferul autocarului a declarat că produsele îi aparțin şi că nu deține documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marca se ridică la suma de 172.950 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, modificată.

  • Sute de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe