Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit în compartimentul de marfă al unui camion, cantitatea de 72 litri alcool, pe care un cetățean polonez a încercat să o introducă ilegal în ţară.
În data de 22.03.2019, la ora 08:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui camion înmatriculat în Polonia, un cetăţean polonez, în vârstă de 50 de ani. Acesta transporta piatră decorativă din Grecia pentru o firmă din Polonia.
Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în partea frontală a compartimentului de marfă, cantitatea de 72 sticle cu alcool, a câte un litru, ce aveau aplicat timbru fiscal din R. Bulgaria.
La cercetări, şoferul a declarat faptul că a cumpărat alcoolul din Bulgaria, fără să ştie că această cantitate intră sub regimul codului fiscal românesc.
Întreaga cantitate de alcool a cărei valoare pe piață se ridică la suma de 5.760 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Poliţiştii de frontieră au sesizat Autoritatea Vamală, care a reținut cantitatea de alcool, iar persoana în cauză a fost sancționată conform prevederilor art.449, alin. 3, lit. a, din legea 227/2015 privind Codul fiscal al României.