În urma minivacanței de Sfânta Maria, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu dorește să facă o trecere în revistă a rezultatelor obținute în această perioadă.
Eforturile noastre au fost orientate spre asigurarea unui control eficient și operativ în punctele de frontieră deschise traficului internațional, în special în PTF Giurgiu Ruse, cel mai tranzitat punct de la granița cu Bulgaria, având în vedere fluxul mare de călători care s-au întors acasă sau care au ales să petreacă vacanța în țările vecine.
Alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, polițiștii de frontieră au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenind migrația ilegală și combatând infracționalitatea transfrontalieră, oferind astfel un cadru sigur pentru călători.
În ceea ce privește traficul în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, în perioada de referinţă au efectuat formalităţile de control, pe sensul de intrare aproximativ 41.000 de autoturisme și 139.000 de persoane, iar pe cel de ieşire, peste 36.000 de turisme, și aproximatov 129.000 de persoane persoane, cetăţeni români şi străini.
De menționat este faptul că valorile cele mai ridicate de trafic au fost înregistrate în data de 18 august, când aproximativ 14.000 de autoturisme și 40.000 de persoane, au efectuat formalitățile de control pe sensul de intrare în România.
În acest sens, în PTF Giurgiu Ruse, au fost suplimentate arterele de control, în funcție de capacitatea maximă permisă de infrastructura punctului, dar și personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor.
Printre descoperirile importante ale polițiștilor de frontieră giurgiuveni, din minivacanța de Sfânta Maria, se numără următoarele;
- Peste un kilogram bijuterii susceptibile a fi din aur, în valoare de aproximativ 400.000 lei, ascunse sub roata din față a unui autocar, descoperite în PTF Giurgiu de polițiștii de frontieră din cadrul CSO-Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu
- 220 de fiole dopante cu grad mare de risc, în valoare de aproximativ 66.000 lei, descoperite într-o autoutilitară ce efectua curse în regim de curierat, din Bulgria către România
În continuare, recomandăm tuturor celor care doresc să călătorească în această perioadă să se asigure că au documentele necesare, să utilizeze toate punctele de trecere deschise în regim internațional şi să verfice situaţia traficului prin aplicaţia Trafic On-line, disponibila pe pagina de internet a instituţiei- www.poliţiadefrontiera.ro.