Pistol cu gaze confiscat în P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit într-un autoturism un pistol cu gaze si 12 cartuşe, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă în țară,  fără să deţină documentele necesare, cu intenţia de a ajunge in Belgia.

În data de 31.07.2019, ora 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Bulgaria, cetățeanul bulgar A.Y., în vârstă de 32 de ani.                                      

Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului şi au descoperit, în portbagajul acestuia, un pistol  cu gaze, calibru 9 mm, marca EKOL şi 12 cartușe.

Cu ocazia verificărilor, cetăţeanul bulgar a declarat că nu cunoștea faptul că pentru a intra în România cu arma şi muniţia, trebuie să deţină documente pentru  acestea și dorea să călătorească în Belgia la rude.             

În cauză, a fost întocmită lucrare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, fapte prevăzute de art. 342 şi art. 279 din Codul Penal.

  • Pistol cu gaze confiscat în P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe