Pistol cu aer comprimat descoperit într-un autoturism,  la P.T.F. Giurgiu

 

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit și confiscat un pistol cu aer comprimat și 1500 bile metalice, pe care un cetățean român a încercat să le introducă  în țară fără documente legale .    

În data de 06.02.2018, ora 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, călătorind cu un autoturism înmatriculat în Romania, un cetăţean român, în  vârsta de 29 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Giurgiu.

Acţionând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, ocazie cu care au fost descoperite pe bancheta din spate un pistol cu aer comprimat, calibrul 4,5 mm, 1500 bile metalice, calibrul 4,5 mm, 14 butelii CO2, o pereche ochelari de protecţie și o pungă sigilată ce conţinea bile metalice.

Cu ocazia verificărilor specifice bărbatul a declarat că arma si muniţia au fost achiziţionate din orașul Ruse – Bulgaria, cu scopul de a le folosi în spaţii special amenajate si nu deținea documentele necesare pentru introducerea acestora în țară.

Bunurile, în valoare de 264 lei, au fost retinute, iar în cauză polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ”contrabandă calificată”,”deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării” și ” efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, fapte prevăzute de Legea 86/2006, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

  • Pistol cu aer comprimat descoperit într-un autoturism,   la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe