Peste 62 tone deșeuri din aluminiu și polistiren oprite la P.T.F. Giurgiu pentru că nu îndeplineau condițiile legale de transfer

Peste 62 tone deșeuri din aluminiu și polistiren oprite la P.T.F. Giurgiu pentru  că nu îndeplineau condițiile legale de transfer

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a patru ansambluri rutiere, cantitatea de 62.420 de kilograme deșeuri din aluminiu și polistiren, pentru care șoferii  au prezentat autorităților de control, documente de transfer incomplete.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra a patru ansambluri rutiere, care erau conduse de către cetățeni bulgari, cu vârste cuprinse între 42 și 67 de ani.

Șoferii  transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 62.420 de kilograme deșeuri, din aluminiu sau polistiren. Deșeurile fuseseră încărcate din Bulgaria și Grecia și aveau ca destinație, societăți comerciale din municipiul București.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că documentele de notificare pentru circulația transfrontalieră, prezentate de către cei patru șoferi, nu erau complete, conform Regulamentului CE nr. 1013/2006, privind transferul de deșeuri.

În cauză, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

  • Peste 62 tone deșeuri din aluminiu și polistiren oprite la P.T.F. Giurgiu pentru  că nu îndeplineau condițiile legale de transfer

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe