Peste 6.000 produse pirotehnice, descoperite de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Giurgiu


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 6.000 de articole pirotehnice  pe care un cetățean român a încercat să le introducă în țară, fără a deține autorizațiile necesare.

În data de 01.11.2020, în jurul orei 18.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, un cetățean român în vârstă de 55 de ani.

La controlul efectuat asupra autoturismului, în portbagaj a fost descoperită cantitatea de 6.017 articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 1.500 de lei pentru care șoferul nu deținea autorizațiile necesare.

Întreaga cantitate de bunuri a fost ridicată de către lucrători din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase - I.P.J. Giurgiu, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de “operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materialelor explozive, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 271 din Legea 86/2006 cu modificările și completările ulterioare, ambele cu aplicarea art. 38, alin (2) Cod Penal.  Menționăm că persoanei i s-a permis continuarea călătoriei, fiind cercetată în stare de libertate.

  • Peste 6.000 produse pirotehnice, descoperite de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Giurgiu
  • Peste 6.000 produse pirotehnice, descoperite de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe