Peste 40 de tone deşeuri din hârtie și carton, oprite în P.T.F. Giurgiu

Peste 40 de tone deşeuri din hârtie și carton, oprite în P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu - Comisariatul Judeţean Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra a două ansambluri rutiere, nereguli privind transferul a peste 40 de tone de deşeuri din hârtie și carton.

În perioada 14-15.08.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat doi cetățeni români, în vârstă de 29 de ani, respectiv 36 de ani, la volanul unor ansambluri rutiere, formate din cap tractor și semiremorcă.

Şoferii transportau deşeuri din hârtie și carton, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unor societăţi din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijloacele de transport se afla cantitatea totală de 40.520 kilograme deșeuri din hârtie și carton.

Procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că transporturile nu îndeplineau condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijloacelor de transport pe teritoriul României.

  • Peste 40 de tone deşeuri din hârtie și carton, oprite în P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe