Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în cadrul controalelor inopinate și nesistematice efectuate în zona de competență, aproximativ 350 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, ascunse printre bagaje.
La data de 25.01.2025, în jurul orei 21:30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru control, pe DN5 o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, condusă de un cetățean bulgar, în vârstă de 41 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit, ascunse printre bagaje , 98 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, estimate la o valoare totală de 19.600 lei
*Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au oprit pentru verificare un autocar înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului asupra mijloacului de transport, colegii noștri au descoperit în cala autocarului, 238 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, estimate la o valoare totală de 95.200 lei
Bărbații nu dețineau documente de proveniență pentru produsele transportate. Bunurile, estimate la o valoare totală de 114.800 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.