Peste 2.300 de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Polițiștii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări față de trei cetățeni turci, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.  Cei trei bărbați achiziționaseră din Turcia peste 2.300 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, constând în parfumuri, articole vestimentare, de marochinărie, precum și pantofi tip sport, bunuri pe care intenționau să le comercializeze pe teritoriul țării noastre.

În cursul zilei de ieri, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, două autocare care efectuau transport de persoane în regim internațional, pe ruta Turcia - România.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, saci din plastic de culoare neagră, care conțineau 482 de articole vestimentare, 120 perechi de încălțăminte tip sport, 499 de parfumuri precum și 94 de articole de marochinărie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, doi cetățeni turci, în vârstă de 26 respectiv  37 de ani.

Aceștia au declarat autorităților faptul că au achiziționat bunurile în cauză din Turcia și intenționau să le comercializeze pe teritoriul României.

De asemenea, în cursul zilei de 22.01.2022, polițiștii de frontieră giurgiuveni, au oprit pentru control, pe raza DJ 507 Giurgiu- Gostinu, un microbuz, condus de către un cetățean turc, însoțit de un conațional.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, printre bagaje, au fost descoperite 864 de parfumuri, 180 de articole vestimentare precum și 80 de perechi de încălțăminte tip sport, inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute și care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Polițiștii de frontieră au stabilit faptul că toate aceste bunuri aparțineau pasagerului mijlocului de transport, cetățean turc, în vârstă de 37 de ani.

Toate bunurile sus-menționate, în valoare de aproximativ 407.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de persoanele în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

  • Peste 2.300 de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia,  descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni
  • Peste 2.300 de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia,  descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni
  • Peste 2.300 de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia,  descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni
  • Peste 2.300 de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia,  descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe