Peste 2.000 pachete cu țigarete, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, peste 2.000 pachete cu țigarete, pe care conducătorul mijlocului de transport intenționa să le introducă în țară fără documente legale. 

În data de 04.12.2022, în jurul orei 11.30, la PTF Giurgiu - Rutier, s-a prezentat la intrarea în ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 47 de ani, aflat la volanul unui microbuz, înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, poliţiştii au descoperit, în portbagaj, în diferite genți de voiaj, cantitatea totală de 2.006 pachete cu țigarete de diferite mărci.

Șoferul nu deţinea documente de provenienţă pentru întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de 40.120 lei, aceasta fiind reţinută în vederea continuării cercetărilor la S.T.P.F. Giurgiu.

În prezent, față de conducătorul microbuzului, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepția celor deținute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, tutun de fumat peste 1 kg, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri, faptă prevăzută și pedepsită de art.452, alin.1, lt.h, din Legea nr.227/2015.

  • Peste 2.000 pachete cu țigarete, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe