Peste 1.800 de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia, descoperite în trei autocare la P.T.F. Giurgiu

Polițiștii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări față de doi cetățeni turci și un cetățean român, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs, purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată. Cei trei bărbați achiziționaseră din Turcia peste 1.800 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, constând în parfumuri, articole vestimentare, de marochinărie, precum și pantofi tip sport, bunuri pe care intenționau să le comercializeze pe teritoriul țării noastre.

În cursul zilei de ieri, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, trei autocare care efectuau transport de persoane în regim internațional, pe ruta Turcia - România.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, saci din plastic de culoare neagră dar și cutii din carton, care conțineau 836 de articole vestimentare, 246 perechi de încălțăminte tip sport, 689 de parfumuri precum și 71 de articole de marochinărie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, doi cetățeni turci, în vârstă de 33 și 47 de ani și un cetățean român, în vârstă de 37 de ani.

Aceștia au declarat autorităților faptul că au achiziționat bunurile în cauză din Turcia și intenționau să le comercializeze pe teritoriul României.

Bunurile sus-menționate, în valoare de aproximativ 350.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări față de persoanele în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

  • Peste 1.800 de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia,  descoperite în trei autocare la P.T.F. Giurgiu
  • Peste 1.800 de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia,  descoperite în trei autocare la P.T.F. Giurgiu
  • Peste 1.800 de bunuri contrafăcute, achiziționate din Turcia,  descoperite în trei autocare la P.T.F. Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe