Peste 18 tone de deșeuri, oprite în PTF Giurgiu

Peste 18 tone de deșeuri, oprite în PTF Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul a peste 18 tone de deşeuri din plastic.

În data de 03.02.2024, în jurul orei 12:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un cetățean român, în vârstă de 53 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, care transporta deșeuri din plastic pe ruta Grecia - România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 18.760 kilograme deșeuri.

Procedând la verificarea documentelor de însoțire s-a constatat faptul că transportul nu îndeplinea condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României.

  • Peste 18 tone de deșeuri, oprite în PTF Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe