
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma efectuării unor controale asupra mai multor autocare și autoturisme, cantitatea totală de 1.615 articole vestimentare, încălțăminte și produse de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
La sfârşitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, au oprit pentru control, pe DN5, în cadrul unor acțiuni de tip BLITZ, mai multe autocare și autoturisme, care se deplasau pe direcția Turcia-Bulgaria-România.
Cu ocazia verificării mijloacelor de transport, colegii noştri au descoperit în interiorul acestora, în total, 1.615 articole vestimentare, încălțăminte și produse de parfumerie, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Acestea aparțineau unor persoane, cetățeni români, turci, georgieni și bulgari, cu vârste cuprinse între 21 și 57 de ani, care nu au putut prezenta documente de proveniență.
Bunurile, estimate la o valoare de 391.400 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară permanent activități, în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, asigurarea securității frontierelor și protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.













