Peste 1.200 de pachete cu țigări, descoperite ascunse într-un autoturism în PTF Giurgiu

Poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 1.298 pachete de țigarete, ascunse și nedeclarate, în urma unui control efectuat asupra  unui autoturism, condus de un cetățean bulgar.

La data de 15.10.2022, în jurul orei 23.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 43 de ani, conducând un autoturism.

În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii au descoperit, ascunse și nedeclarate, în portbagajul autoturismului, în diferite genți de voiaj, 1.298 pachete de țigarete inscripționate cu nume diferite de  mărci, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, conform art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal, iar cantitatea de ţigarete, estimată la o valoare de 31.152 lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră până la finalizarea cercetărilor.

  • Peste 1.200 de pachete cu țigări,  descoperite ascunse într-un autoturism în PTF Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe