Peste 10.000 kilograme deşeuri din plastic, oprite în PTF Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, nereguli privind transferul a peste 10.000 kilograme deşeuri de materiale din plastic. Deşeurile erau destinate ţării noastre însă au fost returnate societăţii expeditoare.

În data de 26.11.2022, în jurul orei 05.30, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un ansamblu rutier condus de un cetățean român, în vârstă de 62 de ani.

Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, deşeuri din plastic, încărcate din Bulgaria şi erau destinate unei societăţi din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 10.120 kilograme deșeuri de materiale din plastic.

Procedând la verificarea documentelor de transfer s-a constatat faptul că acesta nu îndeplinește condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

  • Peste 10.000 kilograme deşeuri din plastic, oprite în PTF Giurgiu

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe