Peste 10.000 de flacoane cu insecticid, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite la P.T.F. Călărași

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, 10.080 flacoane cu insecticid, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 03.07.2021, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român în vârstă de 36 de ani. Acesta conducea un microbuz încărcat, conform documentelor de însoțire a mărfii, cu flacoane cu insecticid din Bulgaria pentru o societate din România.

 În urma controlului amănunțit efectuat, polițiștii au descoperit faptul că bunurile transportate de către șofer sunt inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Procedând la inventarierea acestora a rezultat faptul că erau 10.080 flacoane cu insecticid care ar putea aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.

Bunurile, în valoare de aproximativ 120.960 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră la sediul instituţiei.

În prezent, față de persoana în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, urmând ca la finalizarea verificărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Peste 10.000 de flacoane cu insecticid, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite la P.T.F. Călărași

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe