Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 3.215.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră doljeni

Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de  3.215.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră doljeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, înmatriculat în Bulgaria, 2 paleți în care se aflau mai multe cutii de carton ce conțineau 6.430 flacoane cu parfum, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În data de 19.06.2023, în jurul orei 07.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 49 de ani, care se afla la volanul unui autocamion, înmatriculat în Bulgaria.  

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, colegii noștri au descoperit, în compartimentul de marfă al mijlocului de transport, 2 paleți pe care se aflau mai multe cutii de carton ce conțineau flacoane cu parfum inscripționate cu mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 6.430 flacoane cu parfum, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

Bunurile, în valoare totală estimată de 3.215.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de persoana sus-menţionată, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

  • Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de  3.215.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră doljeni
  • Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de  3.215.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră doljeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe